A mai căzut o stea…

În noaptea ce nimic nu prevestea,
Când liniştea nocturnă peste plai
Se aşternuse cu-a infernului alai
Înghiţind şi municipiul Otopeni
În obscuritate, a mai căzut o stea.

O, Doamne Sfinte, ce mai stea!
Mereu strălucitoare din clipa când
Ia fermecat pe toţi prin slova-cânt.
O stea cu raze despletite peste cei
Care s-au răsfăţat în cântecele ei.

În noaptea ce nimic nu prevestea,
Cu slove oprite-n coardele vocale
Şi lacrimi ce se prelingeau agale
Peste faţa în deplină deprimare
Căzu fără de vreme a Mădălinei stea.

Să obosit? Sau poate Domnu-a vrut
S-o ia de pe mult pătimitul plai
Să cânte îngerilor în depărtatul rai,
Că trupul e întors precum a fost creat,
Iar sufletul de e curat, la cer e ridicat.

În noaptea ce nimic nu prevestea,
Când slovele îi alergau prin minte
Sălbatice voind să iasă, dar sunetul
În lacrimi înecat, o Doamne Sfinte
Ce păcat că nimeni n-o mai auzea.

Un suflet prea curat, blajin, integru,
Întruchipat în trup cu păr de foc,
Stea răsărită-n capitala aurului negru,
Ploieşti, şi asfinţită mult prea timpuriu
Întoarsă-a fost, dar că într-un sicriu.

A mai căzut o stea, a Mădălinei,
Cea luminat români de pretutindeni,
De la Ploieşti, Ardeal… şi Otopeni,
Din Bucureşti până la Chişinău,
O, Doamne Sfinte, îmi pare rău…

                              A mai căzut o stea… 

      

Compus de: Irina